E cale lungă şi primejdioasă până în regatul Zânei Zorilor, acolo unde cerul se lasă pe pământ şi stelele stau de vorbă cu florile. Dar Petru, mezinul
» detalii
|
Un ghid pentru “băieţii între 8 şi 80 de ani”, Cartea pericolelor pentru băieţi adună la un loc sfaturi practice, tehnici de supravieţuire, noţiuni de cultură
» detalii
|
Într-o vreme când nu existau nici autostrăzi, nici avioane, iar caii puteau zbura ca vântul şi ca gândul dintr-o împărăţie în alta, un
» detalii
|
Dacă e adevărat ce spune lumea, că pentru feţii-frumoşi vremea nu vremuieşte, atunci poate că şi astăzi Făt-Frumos din Lacrimă colindă prin lume, luptă cu Muma Pădurii şi se
» detalii
|
O colecţie de povestiri adunate din lumea întreagă (de la Cenuşăreasa la Ali Baba şi cei 40 de hoţi), Basme de pretutindeni este cartea de poveşti nemuritoare pe care
» detalii
|
Cele mai cunoscute piese de teatru ale lui William Shakespeare sunt repovestite şi ilustrate pentru copii într-o ediţie minunată, tipărită în condiţii de lux.
» detalii
|
Când afară şuieră vântul şi zăpada s-a aşternut pufoasă pe drum, pe brazi, în faţa casei şi pe acoperişuri, deschideţi această carte pentru a descoperi, pagină
» detalii
|
O cunoaşteţi pe prinţesa de Zulu Zazu care „adoră rochiile cu fru-fru“? Dar pe Esperlu&te care „citeşte fie ce-o fi: literatură, filosofie, snoave, romane
» detalii
|
Alternând între umor şi poezie, acest album creat de acelaşi Philippe Lechermeier, care ne-a încântat cu poveştile Prinţeselor date uitării sau
» detalii
|
Henry nu este un băieţel obişnuit. El este pur şi simplu înnebunit după cărţi, dar nu aşa cum şi-ar imagina oricine... el adoră să le mănânce! Tot mâncând
» detalii
|
Te-ai întrebat vreodată cum e un pupic? E dulce... ca vata de zahăr, e zgmotos sau e de ciocolată, e răcoros sau călduţ, este foarte pufos. Un lucru e sigur: un pupic este
» detalii
|
Gauguin şi culorile tropicelor transformă spectaculoasa biografie a pictorului francez într-o fermecătoare poveste adresată copiilor. Albumul este un prim pas pentru cei
» detalii
|